Ushuaia este un capat al lumii. De unde incepe o alta lume.


E adevarat ca acolo unde se sfarseste lumea pentru unii, pentru altii abia incepe.


Visul unor exploratori clujeni a inceput sa ia forma in orasul Ushuaia din Tierra del Fuego. Tara de Foc este locul in care a inceput expeditia in Antarctica a unor romani dornici sa refaca traseul expeditiei lui Emil Racovita, desfasurata intre anii 1897-1899.




Sunt de admirat oamenii deosebiti, talentati si pasionati care intreprind expeditii in locuri indepartate si greu accesibile, doar pentru a-si implini visul. Acesta este motivul pentru care agentia de turism Aerocenter a sustinut financiar aceasta expeditie care a inceput in februarie 2014 din Ushuaia, Tara de foc.

Gabor Xantus si Aron Xantus, cei doi cineasti documentaristi clujeni care au intreprins aceasta expeditie in Antarctica in iarna anului 2014, ne-au pus la dispozitie cateva fotografii din acest capat de lume. Capat de lume pentru noi, oamenii obisnuiti, dar inceput de lume pentru altii - exploratori, fotografi in cautare de cadre exceptionale, oameni de stiinta, documentaristi din toata lumea si iubitori de aventura.

Ushuaia sta de cateva sute de ani ca o poarta deschisa spre Antarctica.

 

Tierra del Fuego este un grup de insule situate la capatul cel mai sudic al continentului Americii de Sud, insule impartite intre Argentina si Chile, in anul 1881, de aceea in partea estica traiesc in prezent circa 150.000 de argentinieni, iar in partea vestica circa 100.000 de chilieni. Orasul Ushuaia este capitala Tarii de Foc si este considerat cel mai indepartat oras al emisferei sudice, fiind adesea numit orasul de la capatul lumii. Temperaturile pe timpul verii nu depasesc 9 grade Celsius, ceea ce nu e de mirare daca ne gandim ca aici clima este subpolara. Daca ai in plan sa vizitezi aceasta parte a lumii, trebuie sa fii realist cu privire la ce vei gasi aici. Daca urmaresti obiective culturale sau posibilitati de distractie, se cheama ca esti idealist. Ushuaia iti ofera in schimb multe posibilitati de aventura, plimbari in natura si parcuri nationale (Parcul National Tierra del Fuego este un must see), orasul fiind inconjurat de vaste paduri cu vegetatie subpolara. Copacii cresc ciudat din cauza ca tind sa urmeze directia vantului, fiind numiti “copaci-steag”, pentru ca urmeaza toti acelasi model de crestere, unidirectional. Si mai trebuie sa fii realist si in privinta costurilor de cazare, destul de mari in acesta parte a lumii, de aceea iti recomand sa te cazezi la un hostel sau pensiune. Ce mai poti face in Ushuaia? Sa mergi la schi in sezonul de iarna, sa te urci intr-o masina 4x4 si sa vezi lacurile de origine glaciara, sa pleci spre insula Capului Horn, denumita asa dupa orasul olandez Hoorn de catre cei doi olandezi care au descoperit-o in 1616. In afara de o destinatie fascinanta de vacanta, Ushuaia este punctul de acces spre Antarctica.



Ce sa faci ca turist in Ushuaia: sa faci trekking in Parcul National Tierra del Fuego, sa strabati  golful Lapataia Bay, la 20 de km sud de Ushuaia, sa te plimbi cu trenul Fin del Mundo, sa vizitezi Muzeul Yamana, sa te minunezi de bogatia faunei locale care include pinguni, foci, orci si pasari numai aici intalnite (si in alte insule dimprejurul canalului Beagle). Exista tururi de o zi cu autobuzul sau barca la Harberton, cea mai veche ferma din Tara de Foc. O poza emblematica care sa ateste prezenta ta in Ushuaia poti sa o faci la farul Les Eclaireurs, situat pe unul din numeroasele promontorii ale Canalului Beagle. Acesta este adesea confundat cu Faro del fin del Mundo (Farul de la capatul lumii) al lui Jules Verne din romanul cu acelasi nume si care se afla la aproximativ 200 km la est de Ushuaia, pe insula Isla de los Estados.


Tara de Foc nu are nimic de-a face cu caldura

Paradoxala denumirea acestui taram cu clima subpolara, in care vara temperaturile rareori ajung la 15 grade Celsius! Daca te afli in Tara de Foc si, dardaind de frig din toate incheieturile, te intrebi cui i-a trecut prin cap sa puna sub semnul focului niste insule aflate in apropiere de Cercul Polar, poti sa-l consideri raspunzator pe Fernando Magellan, care trecand in 1520 pe langa niste insule ale arhipelagului, a vazut cateva focuri arzand ici-colo, de-a lungul coastei. Erau focurile facute de populatia bastinasa Ona, Alakaluf si Yahgan (numita si Yamana). In 1830, patru aborigeni au fost luati din Tierra del Fuego de catre aristocratul englez Robert Fitzroy si dusi la curtea regala a Marii Britanii, pentru a fi prezentati regelui. Erau simbolul cuceririi europenilor si in acest colt uitat de lume. Povestea lor a fost insa una cu final fericit, trei dintre ei care au supravietuit drumului anevoios, fiind adusi inapoi in Tierra del Fuego in expeditia condusa de insusi Charles Darwin, care credea ca nativii Fuegans erau veriga lipsa, pe care cercetatorul a cautat-o cu asiduitate intreaga viata. Dupa care a urmat bulucul. Misionari europeni, care au infiintat aici ferme de crestere a ovinelor, apoi cautatori de aur, care au venit in numar mare din Europa incepand cu anul 1880, au deschis poarta unui amestec strain de populatie format din imigranti europeni, argentiniei si chilieni care au exterminat treptat populatia nativa Fuegans. O carte despre istoria aborigenilor Yamana si sfarsitul acestora este  The Uttermost Part of the Earth scrisa de E. Lucas Bridges, fiul unuia dintre misionarii timpurii. Tatal acestuia, Thomas Bridges s-a documentat, a strans cat a putut din cuvintele limbii Yamana si a constatat ca aceasta cuprindea un vocabular mai mare decat limba engleza. Astazi, economia Tarii de Foc se bazeaza pe prelucrarea petrolului, turism, industria textila, electronice si intr-o masura mai mica, pe cresterea de ovine. Partea de vest a arhipelagului cuprinde cel mai sudic punct al varfurilor Anzilor Cordilieri, in timp ce partea de est este o extensie a Podisului Patagoniei.